Sunday, January 8, 2017

Corolar fără risipă

Ai fost cândva o clipă de speranță,
Când timpul nu-și avea, trecând, motiv,
Când nu-mi găseam nici gând de cutezanță,
Și mă vroiam imbold ultimativ.

Într-un normal, firesc, fără risipă,
Sânii-ți în palma-mi zorii i-au lăsat,
Simțind a fi predestinata clipă,
Prin rostul faptei visul ne-am urmat.

Nici un motiv de searbădă tăgadă
N-ai vrut să am și nu ai vrut să ai,
Lăsând-mi ochii ochii să ți-i vadă
Când înspre Ceruri tainic te-nălțai.

Toată vibrai și pântecul, ca floarea,
Mi-era dorinței mele orizont,
Punându-mă să uit încrâncenarea
Luptei cu focul pe al vieții front.

Mă arătam grăbit, cu îndrăzneală,
Să facem rostul faptei împlinit,
Să mi te lași, privirii mele, goală,
Simțindu-mă, de trupu-ți, ispitit.

Și într-a zilei, limpede, lumină,
Când sânii ți-i simțeam sub piept striviți,
Vedeam privirea, caldă și senină,
În ochii-ți, de nesomn, prea obosiți.

Mă căutai, strângându-mă-ntre coapse,
Teamă să n-am, să vreau să zăbovesc,
Ca-n clipa întregirii prin sinapse,
Să fim un corolar Dumnezeiesc.

Erai a mea, eram al tău... și-n tine
Mă duplicam cu sens generativ,
Știind că toate au motiv în sine
Și clipa are rost imperativ.

Simțeam trăiri în pântecu-ți fierbinte,
Dorindu-mă de timpuri opritor,
Și uitător al marilor cuvinte,
Cutezător, mai mult cutezător.

Mi-era, plecarea-n grabă, iminentă,
Plecam în lumea mea de om pierdut,
Dar devenisei clar omniprezentă,
Și viitor erai, n-aveai trecut.

Te ridicasei și pășeai agale...
Eram, din nou, mai mult ca ispitit,
Mi te-arătai să știu că-mi ești o cale
Spre viața ce o am de împlinit.

No comments:

Post a Comment