Saturday, February 25, 2017

Amprentă de temei

Dezbracă-te, iubito, hai, încet,
Nu te gândi să ai vreun regret,
Nu te grăbi, avem destulă vreme,
De adevăruri n-ai de ce te teme.

Aşează-te-ntr-al nopţii pat îngust
Şi vino, mai aproape, să te gust,
Să simt strânsoarea coapselor fierbinte,
Ca să-mi doresc să merg tot înainte.

Iar dacă vei simţi că sunt grăbit,
Nu te gândi că-s, poate, obosit,
Sânii striviţi vor şti mai mult să spună
De cum se potoleşte o furtună.

Priveşte-mă când ochii ţi-i privesc,
Să-ţi fie clar motivul omenesc,
Înfierbântarea din simţiri să-ţi fie
Îndemn spre mult dorită bucurie.

Îţi lasă încordarea să ţi-o ştiu,
E semn că adevărul este viu,
Tu fă ce-n mod real te defineşte,
Şi fapta, şi trăirea ne uneşte.

Iar când te simţi că poţi urca la cer,
Te poţi lăsa sedusă de mister,
Fiind deja pătrunsă şi cuprinsă
De-a împlinirii flacără aprinsă.

Nici gândul nu-l ţi-l ţine-ncorsetat,
Crezând urmarea fapt deja-ntâmplat,
Lasă-ţi trăită-ntreaga-nseninare,
Să-mi am şi eu deplina împăcare.

Nu te grăbi din pat să te ridici,
Întregii fapte îi suntem complici,
Până în zori avem destulă vreme
De-a risipi măruntele dileme.

Chiar dacă, prin voinţă, ne-am opri,
Ceva, ce noi nu ştim, ne-ar tot porni,
Cu şi mai multă sete şi putere
Vei vrea să guşti esenţa de plăcere.

Aşa că hai acum, de două ori,
Să ne avem, firesc, încrezători,
Din gust să ştii simţirea întru formă
Cu rostul ei de-a fi, real, enormă.

Să-mi spui ce-ţi vrei, ştiind că te ascult,
Oricum ar fi, oricât ar fi de mult,
Chiar de vei vrea să stai îngenunchiată,
Voi şti că vrei, de vis, să fii purtată.

Când va găsi firescul just temei,
Avându-ţi tot, atât cât tot îţi vrei,
În carnea ta am să rământ amprentă
Pe totdeauna, clară, elocventă.

Şi-n veşnicie ne vom şti datori
Acestei taine plină de fiori,
Acestor nopţi în care numai luna
Ştia că mi te-ai dat pe totdeauna.

No comments:

Post a Comment