Monday, February 13, 2017

Întâmplări fără risipă

Îţi spun acum că am să vin pe seară,
Şi răzgândirii n-ai să-i vrei un rost,
Iar când va fi luceafărul s-apară
Clar îţi va fi că neştiut ţi-am fost.

Pe coapsă-ţi mâna-mi nu va sta uitată
Simţindu-se cuprinsă de fior,
Când şoapta-ţi îmi va spune "Hai, odată,
Nu te grăbi, e pas hotărâtor!".

Sub bluza albă sânii îşi vor cere,
Dreptul de-a şti al palmelor cuprins
De a-şi primi a gurii mângâiere,
Dorinţei dând motiv de neînvins.

Se va grăbi menirii să se-arate
Pântecu-ţi alb, de dor învălurit,
Sporind speranţe şi simţiri visate,
Dorind grăbirea timpului menit.

Pe când va bate noaptea la fereastră,
Vei vrea deja să n-avem zăboviri,
Să nu ne sărăcim de viaţa noastră,
Mândrindu-ne cu simple-mpotriviri.

Ca nu cumva să crezi că eşti de vină
Când nu va fi nimic să-ţi laşi ascuns,
Lăsate-vei sedusă de lumină,
Uitând de întrebări ce n-au răspuns.

Şi nu vei vrea să ai deloc răbdare,
Sub pieptu-mi sânii ţi-i vei vrea striviţi,
Simţind că omeneasca-mpreunare
Ţi-aduce-n cale paşii rătăciţi.

Ore întregi, cuvintele trunchiate
Cu înţeles deplin, conjunctural,
Vor îndemna să nu lăsăm uitate
Simţirile de rost primordial.

Şi încă iar, o dată, şi-ncă-odată,
Fără a sta cu ochii înspre ceas,
Te vei lăsa la Ceruri înălţată
Punându-ţi deznădejdea în impas.

Sânii-ţi de foc îşi vor găsi odihnă
Simţindu-se seduşi de viitor,
Când, îndemnați de-a vieţii mare tihnă,
Mă vor voi de-a pururi trăitor.

Iar pântecul, uitând orice risipă,
În contra unor gânduri omeneşti,
Îşi va croi menirea într-o clipă
Dându-ţi motiv să ştii de ce trăieşti.

În mreje prins, îmbrăţişat de coapse,
Voi fi scânteie iar, şi iarăşi foc,
Vrăjit de rostul unei mari sinapse,
Lăsându-mă surprins de-al vieţii joc.

Clar îţi va fi şi clar o să-mi tot fie
Simpla idee ce ne-a fost îndemn
Spre faptele cu iz de fantezie,
Ce n-au dezis al clipei rost solemn.

No comments:

Post a Comment