Friday, February 17, 2017

Rădăcini de timp

Degrabă, timpul prinde rădăcină,
Când ni-l avem voit şi pentru noi,
Neacceptând să vadă o cortină
Ce ţi-ar ascunde-n faldu-i sânii goi.

Conturul fin al trupului aşteaptă,
Părând că doarme, gândul, ce-n motiv,
Îşi are un îndemn, rostit în şoaptă,
Firesc, acutizat, imperativ.

Cum trece vremea, uneori mă arde
Oricare faptă-n care ne grăbim,
Simţind fireşti nemulţumiri bastarde,
De parcă vise vrem să ne zdrobim.

Multe avem, dar unu-i mai fierbinte,
Într-un consens mereu dezrobitor,
Ca eu să-ţi spun că eşti cam prea cuminte,
Iar tu să-mi spui că-ţi prea rămân dator...

Chiar dacă lumea n-o să ne-nţeleagă,
Punându-ne, grăbită, în tipar,
Speranţa doar, de ne-o avem întreagă,
Putem trăi uitaţi de calendar.

Numiţi de toţi ca oameni cu păcate,
De multe ori numiţi în fel şi chip,
Avându-ne, noi ne avem de toate,
Lipsindu-ne castelul de nisip.

Ne duce gândul chiar şi-n indecenţă,
Nu vrea să-i pese mult de un cuvânt,
Preferă clar normala-ți inocenţă
Şi punerea-mi, de sânii tăi, pe jar.

Timpul cu tine-i scurt, nu fac risipă,
A-l risipi e chiar primejdios,
Dă-i tu speranţe că, măcar, o clipă
Se poate şti trecând cu mult folos.

No comments:

Post a Comment