Thursday, March 9, 2017

Cântec de foc aprins

Ascult un cântec vechi şi de demult,
Cântat, cumva, de sufletele noastre...
Şi tac... şi-s mut... ascult şi tot ascult,
Te-aud cântând în nopţile albastre...

Ţi-am spus că focul e deja aprins,
Fără de fapte nu se lasă stins,
Că e pornit de-al vieţii lait-motiv,
Şi nicidecum gândit demonstrativ.

Oricărui miez de noapte îi vei fi
Mare dorinţă de-a te tot privi,
Să nu pot eu, iar tu nicicum să vrei,
Nopţii să dăm un altfel de temei.

Te-aş dezbrăca, firesc, şi-n miez de zi
Să pot, de neoprit, în toate-a fi,
Şi mai apoi, la fel, pe înserat,
Să fie, ziua, zi cu rod bogat.

Mereu, târziu, în noapte, ai să-ţi faci,
Motive, întru tot să te dezbraci,
Intrând în rolul tainic şi sublim
A ceea ce-i firesc când ne dorim.

Şi fi-vor fapte ca în poezii,
Căci vine clipa, clară ca urmare,
Aşa se pare, dat îţi e să ştii,
Cum toată viaţa-ţi este în schimbare.

Eşti foc aprins şi foc vei fi oricum...
Şi focul arde... Nu se pierde-n fum,
Fumul se vede şi s-a vrut văzut,
Şi-n el s-au ars miraje din trecut!

Focul se stinge dacă e de stins,
De ce-l vrei stins, când el se vrea aprins?
Iubirii nu-i pui frâu prin simplul gând,
Nici vorbă grea de te trezeşti spunând...

Aştept să vrei să trecem peste prag,
Să-ţi fie drag şi să îmi fie drag,
Şi corolarul faptelor, firesc,
Să-şi aibă rost în rostul omenesc.

Încă odată-ntreb... şi asta fac...
Chiar dacă nu îţi e, deloc, pe plac,
Chiar dacă-ţi spui că sunt un pic nebun...
Când vei găsi normalul oportun?

Când fi-va şi motivul dovedit,
Iar timpul, adormit o să tresară,
Simţindu-ţi visul vrerii împlinit,
Vei alunga a gândului povară.

No comments:

Post a Comment