Monday, March 13, 2017

De lipsa ta

De ce-mi lipseşti mereu mă-ntreabă noaptea,
În orele în care nu adorm,
Sau mă trezesc tot căutând dreptatea
Unui motiv infim cu rost enorm.

Ţi-am scrijelit mesaje-n altă viaţă,
Pentru acum, când e firesc să ştii,
Că vechii amintiri tu-i eşti postfaţă,
Dar şi prefaţă marii-mi fantezii.

Eu am îmbătrânit citind în stele,
Milenii, să te naşti, am aşteptat...
Cât îmi lipseşti, întreabă-le pe ele,
Avea-vei multe, multe, de aflat.

Sau, poate, cumva îţi va spune marea
Când valurile-i bat la porţi, în stânci,
Sub norii ce-şi au rost de-a fi urmarea
Fierberii mari din apele adânci.

Şi vei afla că paşii-ţi nopţi aleargă,
Prinzându-le în cercuri mari de foc,
Dornici fiind din urme să mai şteargă,
Mult doritori de rost întru noroc.

Sau, vei afla, din vers de poezie,
Ceea ce n-ai să ştii, în nici un fel,
Nicicând căderea mea în gelozie,
Când toate s-ar părea că sunt altfel.

Dar nu vei şti, că n-ai, nicicum, de unde
Cum din orice, devii un nou motiv
De aşteptări înspre trăiri fecunde
Şi sens concret, mereu imperativ.

Ai însă marea şansă de-a-nţelege
Cât mie, om şi suflet, îmi lipseşti,
Că dincolo de omeneasca lege,
E viața cu diversele-i poveşti.

No comments:

Post a Comment