Saturday, March 25, 2017

Din când în când, noi

Dorinţă te-am simţit când te-am văzut,
Când m-ai privit, ţi-am devenit dorinţă,
Dar loc şi timp de fapte n-am avut
Şi ne-am lăsat seduşi de nevoinţă.

Ne-am zis că timpul e un ajutor
În a păstra esenţele de formă,
Şi a rămâne-n ochii tuturor
Respectuoşi de lege şi de normă.

Şi ne-am mai zis că-i gândul ispitit
De amintiri de-a dreptul înfrânate,
Ori e urmarea unui drum dorit,
Lipsit de rătăcirea prin păcate.

Dorinţele nu stau nicicum în loc,
Oricât ar fi să stea în aşteptare,
Neîmplinite duc spre nenoroc,
Spre decăderi şi chiar spre desfrânare.

În lumea ta eu sunt neînsemnat,
Să fii cu mine nu s-ar prea putea,
Dar spre a fi cu sufletu-mpăcat
Poţi fi, din când în când, amanta mea.

Ascunşi de ochi prea mult căutători,
Mult voitori de-a şti ce vor a crede,
Putem să fim, oricând, făptuitori
A tot ce, prin dorinţe, se-ntrevede.

Aşa fiind, putem trăi un vis
Ce lumea noastră nu ni-l mai permite,
Făcând, din pat, un tainic paraclis
Cu prea-măriri de clipe împlinite.

Putem să fim tot ce dorim să fim,
Seduşi, trăind, de-a faptelor urmare
Uitând că, zi de zi, pe mulţi minţim
Şi chiar pe noi, ucişi de repetare.

No comments:

Post a Comment