Friday, May 5, 2017

Dubiu în vârstă

Ani, câţi am, eu spun, de multe ori,
Printr-un fel de logică primară,
Teamă însă-mi e că mari erori
Prin această spusă fac s-apară.

Cu destule dubii le răspund
Celor ce încearcă să compare
Mersul meu, alert însă profund,
Cu mereu dorinţa de schimbare.

Am tendinţe să mă simt bătrân
Mult mai mult decât o simplă viaţă,
Ziua-n zori, când caut să amân
Mult prea hrăpăreaţa dimineaţă.

În nu ştiu care timp, atunci, mă duc
Şi, printre gânduri care-mi dau năvală,
Acestui biet ce sunt, îi readuc,
Un argument cu sens de verticală.

Mă-ndatorez la tot ce-am învăţat,
Când nu mai am prin lume altă cale,
Când cerului ce pare-ntunecat
Îi dau nuanţe, oarecum, reale.

Şi fapte trec, şi alte fapte vin,
Coincindenţa-mi pare o-ntâmplare
În care argumentul e divin
Iar fapta-şi are formă de tipare.

Şi iar, câți ani mai am, nu pot să ştiu,
Deducţia mă scoate din modele,
Că nici nu pot gândi că-i prea târziu
Să pot urca, cu pas bătut, spre stele.

Sfidez principii şi sfidez păreri,
Sfidez chiar şi dovezi fără greşeală,
Fără să cred în nu ştiu ce puteri,
Ori în ceva tocmit cu socoteală.

Încerc şi eu să mă conving să cred
Că vremea ce-o trăiesc e prima dată,
Şi că se vrea şi ea cu mers biped,
Uitând de altceva, de altădată.

Adun şi scad, şi înmulţesc, şi-mpart,
Şi calculul mă scoate din sărite,
Nici nu mai ştiu de-i ceasul vieţii spart
Sau are mecanismele-nvechite.

Dar nici un calcul nu îmi dă exact,
Rezultă perioade nesfârşite,
În care, judecând în mod abstract,
Încap valori de-a dreptul infinite.

Rămâne doar să spun că sunt bătrân,
Trăind mereu o altă tinereţe,
Şi că de-a pururi un bătrân rămân,
Şi-ntineresc mereu la bătrâneţe.

Cât de bătrân, sau cât de tânăr sunt,
Nu ştiu cum pot să aflu, să se ştie,
Nici cum să am un minim amănunt
Ce-mi poate fi atribuit doar mie...

No comments:

Post a Comment