Saturday, July 15, 2017

Semnătura de pe manuscris

Ţi-aș scrie poezii direct pe sâni
Şi-n pântec semnătura mi-aş lăsa,
Să te aud cum şoapta ţi-o îngâni
Când nu mă laşi, o clipă, a pleca.

Să fac mereu un drum de-ntors şi dus,
Să pot adâncuri, tainc, explora,
Fiindu-ţi şi stăpân dar şi supus,
Mereu în tine şi în carnea ta.

Cu ritmul, orişicât ar fi schimbat,
Te-ai învăţa mereu a-l repeta,
Voindu-l şi profund şi apăsat
Ca niciodată să nu-l vrei uita.

Şi, pe-ntuneric chiar, aş şti să scriu,
Cu litere, în trupu-ţi dăltuite,
La vremea când zic unii că-i târziu
Idei ce par absurd revizuite.

Descris aşa, nici timpul viitor,
Ca piedică nu s-ar putea lăsa,
Să nu îţi fiu, menit, zămislitor,
Să nu rămân, pe veci, în carnea ta.

Şi sânii-ţi se vor fi un manuscris,
În care, cu nădejde, vei păstra
Eternitatea unui rezonabil vis
Ce l-ai iubit, voind a-l tot avea.

Iar ca urmare, pântecu-ţi rotund,
Vieţii de veci voindu-se-a se da,
Mă va lăsa mereu să mă confund
Cu tot ce va rămâne-n urma mea.

No comments:

Post a Comment