Wednesday, August 23, 2017

Păcatul relativ

Aseară uşa iarăşi mi-ai deschis,
N-ai spus nimic, ştiam că pot intra,
Şi-am stat destul, cât să îţi poţi păstra
Simţirea de trăire-n paradis.

Cuvintele de mult au spus mai tot,
De-aceea le-am lăsat să odihnească...
Se vor trezi cândva să povestească
Cum îmi erai plecării antidot.

Fi-vor urmări, mi-ai spus, m-ai întrebat,
Privind, cu ochi mijiţi, spre depărtare
Ca să-ţi ascunzi o altă întrebare
Despre iertări căzute în păcat.

Vroiai să tac, să n-am nici un răspuns,
Să las să vină, după zi, o noapte,
Şi-n liniște, doar tu să-mi spui, în şoapte,
Că faptele-s, un tot, îndeajuns.

Numindu-ne aşa cum unii zic,
Doi păcătoşi, în formă relativă,
Ne-a regăsit ideea instinctivă
A celor ce trăiri nu-şi interzic.

Şi noaptea s-a lăsat şi s-a trecut,
Lăsându-se, de mari idei, sedusă,
Făcându-te să-mi fii, voit, supusă
Fiindu-ţi cel ce nu se dă bătut.

A doua noapte nu mai ştiu ce-a fost,
Ştiu doar că era cald, frumos, şi bine,
Parcă uitasem, întru tot de mine,
Şi toate-aveau, fără excepţii, rost...

No comments:

Post a Comment