Tuesday, January 9, 2018

Profunda jertfă

Îmi povesteşti... Şi-ţi ai în minte clipa
Când n-ai mai vrut de mine să te-ascunzi,
Şi m-ai oprit să mai accept risipa,
Jertfindu-ţi vieţii sânii, tari, rotunzi.

Tot mai adânc, în fiinţa ta plăpândă,
Ca într-un basm cu fluturi migratori,
Mă-ntâmpinai şi mă simţeai izbândă,
Împrumutând din curcubeu culori.

Amnezică, te-ai vrut, cândva, o vreme,
Sperând că, prin uitări, n-o să mai ştiu
Că tu, negând mulţimi de teoreme,
Mereu voiai să adormim târziu.

Acum, din când în când, prin vise-ţi ninge
Idei ce n-au motive de contur,
Ai temeri că ispita te-ar învinge,
Sau că absurdul lumii-i prea matur.

Mă porţi în sânge, clipă lângă clipă,
Şi-n profunzimea cărnii ca accent,
În zori de zi, când cerul înfiripă
Al faptei pas, continuu concludent.

Acea secundă, prag al veşniciei,
Ce-ai denumit-o pas întâi de umblet,
Îmi este astăzi muză poeziei,
Şi-n fiecare gând şi colţ de suflet.

Pasul firesc, clădit ca o ispită,
Cu nostalgii şi-amnezice tăceri,
Ni-i astăzi drum de viaţă definită,
Într-un altfel, sfidând, prin rost, căderi.

No comments:

Post a Comment