Că nici între gânduri nu vreau să mă-nchid,
Că ştiu să fiu liber şi-s liber şi-n vise,
Şi numai sub sânu-ţi mă-nghesui avid.
Privesc înspre soare, lăsând elocvenţa
Să dea înţelesuri, fireşti ca motiv...
Cu vorbe, în grabă, mi-acuzi inocenţa
Că văd mult prea multe, dar tot sunt naiv.
Zâmbeşti cu-nţelesul ce tulbură firea,
Când sânii în palmă îi simt tot mai grei,
Uit brusc orice grijă, voind izbăvirea
Prin gânduri şi fapte, trăiri şi idei.
Prind mâna-ţi în mâna-mi şi simţi îndârjirea
De-a trece de toate, uitând să mă tem,
De-a nu mă mai pierde în gânduri cu firea,
De-a lua dăruirea-ţi de-a pururi totem.
Şi-apoi chiar tăcerea o simt că-i chemare,
Când trupu-ţi se zbate, în ritm galopant,
Dorindu-şi lăuntric o simplă-ntâmplare
Ce-l face mai dornic, nicicum ezitant.
Ţi-am spus că mi-e teamă... de forme banale,
Că nu mi-e totuna, de cad ori decad,
Că urc, fără grabă, că-n mersul agale
Învăţ înmulţirea prin paşii ce-mi scad...
