Drumul îl merg... e când mai bun ori rău...
Mi-e dor, un dor nebun de trupul tău,
Să te privesc cum stai când mă doreşti,
Cum mă primeşti şi-apoi mă-nebuneşti...
Aş vrea să fiu în tine tot, un tot,
Denominând al darului complot,
Și sânii să ţi-i gust, şi să-i tot gust,
Să-i simt ca vin ce-l beau, găsindu-l must.
Să-mi ştiu odihnă trupu-ţi tresărind,
Când stelele-n înalturi se aprind,
Că-n pântecu-ţi de dor învăpăiat,
Mistereul se voieşte dezlegat.
Iar coapsele, cu tremurul prelung,
Să fie semn c-ajungi şi că ajung,
Pe pragul unui vis perfect real
Denominat mereu accidental.
Şi drumu-i lung, şi-mi pare a fi greu
Când tot aştept şi tot aştept mereu,
Să-ţi las pe sânu-ţi gândul că-s grăbit,
Fiind, de fapte, clar, ademenit.
Ştiindu-te motiv de mare dor,
Venind, din lumea mea, rătăcitor,
M-aş tot lăsa, atât cât vrei, să-ţi fiu,
Atât cum pot să fiu ceea ce ştiu.
Şi îmi e dor, prea dor, de trupul tău,
De nici nu ştiu când drumu-i bun sau rău,
Îi poruncesc să nu mai fie lung,
Măcar la miez de noapte să ajung.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu